Soldatul de piatră
străbate aerul vertical, de jos în sus,
cocoţat pe un soclu de piatră,
fixat pe un covor de piatră întins pe pământul
al cărui punct de sprijin este Nimicul.
Soldatul de piatră
nu a putut fi niciodată mângâiat.
El a fost doar şlefuit
de ochii bunicilor noştri,
de ochii părinţilor noştri,
de ochii noştri,
de ochii lor,
de ochii voştri.
Soldatul de piatră
nu are sentimente,
are în schimb o privire rece
cu care scrutează moartea fiecărei viitoare secunde
chiar înainte ca aceasta să se fi născut.
Soldatul de piatră
nu are nevoie de saluturi,
el însuşi salutând trecerea timpului
salutându-i pe bunicii noştri,
salutându-i pe părinţii noştri,
salutându-ne pe noi,
salutându-i pe ei,
salutându-vă pe voi...
...salutând:
- SĂ TRĂIŢI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu