7 aprilie 2012

revelaţie



De câte ori se deschide o uşă
zâmbetul uită nisipul urechilor,
nasturii cămăşii de argint se închid singuri,
cocoşii cântă întâmpinând zeii.

Poate că de frig şi de foame nu se mai poate muri
şi totuşi,
de la fereastra mea
am văzut trecând un pâlc de călăreţi
pe trotuarul de vizavi
urmărind un singuratec (aşa îl numeau toţi),
care nu vroia să închidă ochii
(pentru puţin timp) spuneau ei, călăreţii.

Odată cu mileniul
din oase ne vor creşte aripi,
tălpile vor călca norii în pas de cadenţă,
umbrele vor fi murit cu mult înaintea noastră.


Un comentariu:

Victor spunea...

Salve, Victore! Cred că pentru a nu muri prost, e nevoie de a învăţa în alt mod. L-am găsit! Dacă ai vrea să mă ajuţi să găsesc şi posibilitatea de al explica oamenilor. Fii oponentul meu, te rog. Nu căuta greşeli în textele mele, dar logica, înţelegerea, structura la acea ce vreau să spun.www.apavie.md
Victor.