17 septembrie 2012

seceriş


Sunt încă necules iubito,
asemeni spicului de grâu
ce îşi aşteaptă reîncarnarea.

Chiar dacă
o să plouă cu frunze
să nu te temi,
noi suntem copii codrilor de brazi,
culoarea verde
ne este desenată pe frunte.

Seceră-mă doar
şi muşcă din mine
ca dintr-o pâine,
nesăturându-ne niciodată.


Niciun comentariu: